Mi-am impus de mică: fără country şi reggae. Absurd, ştiu, pentru că în primul rând îmi mai înbogăţeşte şi mie niţel cultura generală.
Adică dacă mă pune cineva să-i spun un cânrăreţ reggae să nu stau şi să mă uit la el şi să mă fac de râs fără ca măcar să ştiu de Bob Marley de care a auzit toată lumea. C'mon, adică şi când scrii "reggae" pe Goagăl îţi apar numai imagini cu Jamaica şi cu Bob Marley.
Adică dacă mă pune cineva să-i spun un cânrăreţ reggae să nu stau şi să mă uit la el şi să mă fac de râs fără ca măcar să ştiu de Bob Marley de care a auzit toată lumea. C'mon, adică şi când scrii "reggae" pe Goagăl îţi apar numai imagini cu Jamaica şi cu Bob Marley.
Prin urmare, m-am hotărât să ascult muzică ce iniţial crezusem că n-am s-o ascult niciodată( eu, care am o fixaţie pentu alternative). Nu mai ştiu cum ajunsesem să dau click pe Taylor Swift. Dată fiind ura imensă pe care o impărtăşesc acestei mici artiste, dau imediat pe alt video. Aşa, ajung să iubesc la propriu unele melodii ale lui Carrie Underwood, Blake Shelton şi poate şi alţii.
Cu muzica reggae, e altă poveste :)). Îi vizualizam facebook-ul unui tip( :3) şi văd că la o poză are ca şi comentariu nişte versuri care mi se păreau ale maibii de cunoscute. Era de fapt vorba de Bad boys a lui Bob Marley.
Aşadar, am ajuns la următoarele concluzii:
1. Că mi-am întipărit nişte principii absurde şi puerile pe care le-am urmat până nu de mult.
2. Că am fost atât de leneşă încât să nu descopăr de mai de mult tipure astea de muzică care sunt departe de a fi insuportabile.
3. Că iubesc APROAPE toate genurile de muzică( unele genuri de muzică chiar nu au cum să-mi intre la inima)
Cheers! ^^
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu