*poza n-are nicio legătură cu postul, dar pisicuţa asta e mult prea tare :3*
A trecut un car de ani de când n-am mai postat, ştiu, însă în mod surpinzător, am scuze. :D
Am avut olimpiada la română azi, ieri am avut o sesiune de comunicări cu şi despre tema de dragoste a lui Eminescu, miercuri am fost plecată la Constanţa - iar eu, evident, nu locuiesc în Constanţa (duuh!) -, deci am avut o săptămână mai mult decât full - dacă e posibil aşa ceva. A, ca să nu mai spun de faptul că am citit al treilea volum din Îngerul Nopţii în trei zile, dat fiiind faptul că într-o juma' de zi am fost şi plecată din localitate - şi recenzia o puteţi găsi aici :D -, sau că m-am apucat să citesc Vrăjitor şi Vrăjitoare şi nu prea mă trage aţa să continui s-o citesc cu toate că se citeşte anormal de repede.Să mai pomenesc şi de învăţaţ sau de lenea molcomă ce mă domină în 99% din timpul vegetaţiei mele?
Dar să trec peste această introducere deloc înteresantă pentru voi.
Caut de 2 săptămâni seria Instrumente Mortale în puţinele librări de la mine din oraş - şi vă asigur că am fost la toate - şi să fiu a naibii dacă am găsit macar un volum. -.-" Şi se mai miră mama când mă enervez că stau într-o scurgere de oraş - şi anume
Am zis c-am fost şi la olimpiadă la română. Păi da, am fost, şi frate, aveam o teamă în mine c-o să-mi dea ceva legat de teorie încât nici amfiteatrul mic al liceului nu l-am mai găsit.
Am mai zis şi că am început să citesc VV, dar ori eu am avut prea multe pe cap şi nu i-am prins firul acţiunii ori cartea, la pagina 140 şi ceva încă n-are aşa ceva. Adică, evident că are un fir narativ după care se bazează, însă e de-la sec şi fără miez. Sper ca în paginile următoare să nu mai fie un limbaj atât de cognitiv şi să înceapă să mă tragă şi pe mine aţa să o duc la bun sfârşit , că deocamdată aţa asta e cam subţirică şi nu prea mă poate trage. :D
Fraţilor, ştiu că m-am detaşat complet de blogos - de precizat: cuvânt propriu inventat pe moment! şi sunt foarte mândră de el *epicface* - şi n-am mai comentat sau vizitat şi alte bloguri însă mă omoară şcoala, mai ales în perioada asta cu olimpiadele. x_X Nici măcar pe reţelele de socializare n-am mai intrat şi iar mi-am reluat
Aşa, la final am zis că nu pot să nu vă arât asta. Cred că mulţi dintre voi o ştiţi, însă eu de fiecare dată când mă uit la ea sunt jumate sub scaun de râs. God, o poate întrece cineva în prostie!? Asta ca să nu mai pomenesc de "Nică" *if you know what i mean*.
Faaainn!Şi am văzut şi eu aia cu ,,Ultima carte citită".Peenall:))
RăspundețiȘtergere:)) Fata asta e prea proastă pentru lumea asta, pe bune!
ȘtergereOperatiunea " Carti- te fac neprost" :
RăspundețiȘtergerehttp://youtu.be/s1eUO6u3RN4
(Iti recomand acest clip, desi cred ca l-ai vizionat deja)
:)) Tipii ăşti de la Doza de Haş spun întotdeauna adevărul despre societatea în care ne învârtim ascuns sub o copertină a glumelor.
ȘtergereAr trebui cât mai promovat clipul ăsta, poate aşa ar ajunge şi la urechile "gloatei".
Vai de noi cu asa oameni!
RăspundețiȘtergereDin păcate ăştia ne domină. T_T
Ștergere