luni, 1 aprilie 2013

April, first.


45533_541660805878682_1890392730_n_large
Boon, 1 aprilie, ziua păcălelilor, prima zi din săptămâna altfel şi alte lucruri demne de adormit copii ce marchează această mirifică zi.
Privind înapoi cu o lună îmi amintesc cum 1 martie a fost atât de super încât cred că n-am să-o uit pân-oi ajunge s-o povestesc străstrăstrănepoţilor mei, aşa cum îmi face mie străbunica.
Dar acum să nu mă mai înbăt cu apă rece şi să revin la ziua de azi care mi s-a părut atâââât de oribilă în coparaţie cu cea de acum o lună!
În ciuda soarelui obitor de afară - atât de orbitor încât îmi venea să ies din clasă şi să nu mă întorc până nu-mi aduceam ochelarii de acasă. Bine, şi dacă stau bine să mă gândesc ar fi fost o idee bună ţinând cont de faptul că îi am puşi atât de bine încât nici măcar eu nu mai ştiu pe unde i-am pus (da' trag speranţă că poate-şi aminteşte mama). Dacă până acum înjuram fiecare minut în care soarele a stat ascuns în spatele norilor în iarna asta (şi nici nu vreau să îmi imaginez numărul de înjurături), acum l-am blestemat şi l-am ocărât că a venit asa, pe nepusă masă.
Azi-dimineaţă era înnorat şi cum cu fix o săptămână mai devreme a nins ca-n toiul iernii în a mea Brăilă dragă, m-am gândit ca un om ce ţine la sănătatea sa să îmi iau geaca groasă. Ei, şi când a început încet încet să se încălzească am zis că nu e adevărat şi că vremea îmi face-o glumă proastă că na, tot e 1 aprilie azi. Dar nu, că ea a tot continuat să se-ncălzească astfel încât, atunci când m-am întâlnit cu al meu tată şi după ce am mers aproximativ o oră pe jos - timp în care efectiv m-am dus şi m-am întors în aceleaşi locuri! (dar măcar am mers pe drumuri diferite!) - eram fleaşcă de zici c-am alergat vreo 3 kilometri încontinuu la viteza maximă posibilă în toiul verii pe la prânz.
Apoi, dimieaţă să îmi zică mie unu' că doar ce-am pierdut autobuzul şi că trebuie să mai aştept jumate de oră ca să mai vină altul şi să mă prind apoi că de fapt azi e ziua păcălelilor şi că ăsta vrea să se vadă cu un pumn în meclă şi nu ştie cum. Pe la 10, văzând colegii că eu eram ceva gen "Bitch please! Nu mă păcăliţi voi pe mine!" au încetat.
Apoi, mă uit la magnificul şi mirificul Romeo şi Julieta în clasă - la laptop! nici măcar la un amărât de videoproiector -, a cărei versiune cred că am văzut-o de cel puţin 5 ori. Norocul meu e că m-am pus în spate unde profa nu mă vedea şi am citit cuminte volumul 2 din Damnare - pe care nu ştiu cum să îl termin mai repede să trec la Dispozitive Infernale(ştiu că am zis într-un post precedent c-o să citesc Insurgent da' am furat ideea lui furelise - hihi! - de a-mi pune pe display-ul telefonului poza cu Will şi de fiecare dată când îmi deschid telefonul mă apucă aşa un chef de a citi DI încât nici eu nu ştiu cum mai rezist să citesc până la capăt Rătăcire).
Cam asta a fost ziua mea de început de aprilie. Mâine am înţeles că mă duc la nu ştiu ce muzeu de istorie din centru pe la 11 şi numai când mă gândesc că se anunţă a fi o zi şi mai interesantă decât asta,mă apucă un aşa chef că mai bine mă culc. Eh, trag şi eu cu gândul la exursia de săptămâna viitoate.
Cheers! ^^

6 comentarii:

  1. :)) <3 Will Herondale rulz \m/ Termina o data cu Ratacirea si apuca-te de minunatiile infernale <3 Si noi am vazut filme ieri, si azi. Ieri a fost the haunting in Connecticut -din care am vazut doar 5 minute- si azi Never back down <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce fruuumos! La never back down ma uit fara sa ma plictisesc niciodata de el.
      Si daa, stiu, si eu abia astept sa ma apuc de DI! <3

      Ștergere
  2. Eh, măcar e bine c-ai putut să citești :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daa, a fost bine totusi, si trebuie sa le multumesc colegilor mei care m-au ajutat sa ma pitesc acolo, in spatele clasei, fara ca ea sa ma vada. :D

      Ștergere
  3. Spor la citit si sa ai o saptamana "altfel" cat mai placuta. :)

    RăspundețiȘtergere